fața mea acoperită nu urmează pe nimeni
umblu până dincolo și înapoi
picioarele mele au devenit simple elemente mecanice
care nu discută înaintele și în-spatele

umblu
am gura închisă din vina păsărilor
am ochiul drept mai mare decât ochiul stâng la un colț
transformat în intersecție nesemaforizată unde
un alt om umblă ca un element
în adâncul căruia mecanismul a ruginit atât de mult
până în acel moment primar când
numai respirația unui plămân bătrân
îi mai spune din timp în timp
da
ești încă viu

umblu cu mâinile aruncate neglijent
de o parte și de alta a corpului
sunt un umblător
am buzele reci de frică
traversez lătratul câinilor încălțat în aceeași adidași
de anul trecut când ziua
aveai și mai puțin de 23 de ore
de trăit

umblu
din spatele coastelor mele auzi închisoarea
cum își deschide larg gratiile
și toate grațiile știu să năvălească înăuntru după fiecare cină
când trupurile renunță să se mai războiască
unul cu somnul celuilalt

umblu de tânăr prin tinerețea șobolanilor
și nu mai știu dacă
pentru a le depăși speranța de mâine
fumez destul
iubesc destul
sau mor destul